vendredi sabbatique / a fost cum a fost…

*

timp de câteva zeci de ore, francofonia ne-a prilejuit, mie şi încă câtorva rătăciţi din mediul nebugetar, o vacanţă cu parfum de free lancer. aşa că vineri, în plină zi, eram la film. am văzut “a fost sau n-a fost”. la ora 2. când biletele sunt ieftine si sălile aproape goale. am recuperat cu miez nişte gâfâite aventuri studenţeşti din vremea când lucram puţin şi când mergeam unde aveam chef, când aveam chef şi cel mai important, în mijlocul zilei.

mare mi-a fost mirarea să constat că atunci când am ieşit de la film era încă vineri (ne încadram, sabotând-o, în rutina programului de gulere-albe-de-la-9-la-5). filmul a lăsat în urma lui o peliculă de sos chinezesc, dulce-acrişor. am râs ce-am râs, dar pe jumatate. era de fapt râsu’plânsu’. bifasem “rire jaune”. râsesem galben timp de câteva ore, la jocul domnului piscoci, dar şi a faptului că “nu putem rămâne în uşă, o să ne iasă vorbe”. în rest, destul de frustrant: la ce bun să discutăm atâta despre revoluţie, deşi copilul meu a murit la otopeni. hai afară… că afară ninge! zău?!?
am neglijat expres că “am fi lucrat pentru securitate, pentru că am terminat facultatea cu 10″. am făcut în schimb shopping, am evaluat şepci gavrochiste, am cumpărat buline, am strănutat la ceaiuri cu lapte şi piper (deşi numai bunicile beau ceaiuri cu lapte, din căni ovale, folosite mai târziu ca măsură pentru orez), am cumpărat dvd-uri originale… şi câte şi mai câte…

* poza e de pe getty

balada unui greier mic

*
fengshuistic vorbind, se aliniaza qi-ul, energiile si vietile cand iti faci ordine. asa ca acum cand timpul ma preseaza sa fac ordine si curatenie, in tacere, cu metoda si disciplina, ma-ntreb: pe unde dau cu maturica? unde-mi adun ramasitele? unde le pun la pastrare? cui ii las dulceata de cirese amare? cu cine pun cornishonii la murat? cu cine ma duc sa cumpar seminte de mustar?
dupa 2 ani si jumate de agoniseala in aceeasi camara, unde am facut zacusca, am copt ardei si-am gustat busuioc, am impartit cornata si-am invatat sa dansam zamma zamma, vine momentul cand trebuie sa-mi etichetez muraturile si sa-mi ordonez borcanele cu conserve.

si-atunci realizez ca tot spatiul meu [crabi, creveti, fantome fosforescente si agenti secreti kinder, insigne, vitamine, antialergice, carioci, castane, monede, mine de pixuri, mostre de cosmeticale si alte girl stuff, ursuleti cu papion scotian, calciu efervescent, muzici, humex, ceai, sertare, cani, carti inca necitite, sticle, tigari de foi, playlisturi, filme, poze, ceai de rinichi, ceai de trezire, ceai de dieta, ceai de ora 5, cana ever-fresh-coffee, hartii, biletele, insemnari, mazgaleli, cd-uri zgariate] incape intr-o cutie albastra de danish butter cookies.

* poza e de pe flickr

amores perros. urmatoarea oprire: pechinezia

*

sa ma fereasca sfintii de pechinezi, ca de ceilalti ma feresc singura. nu stiu si nici nu inteleg de ce in ultima vreme, cand vad un om insotit de un căţel, căţelul ăla e mereu pechinez. cand se isca vreun scandal stradal intre oameni, câini si alti câini, in centrul scandalului e mereu un pechinez. daca am avea reviste mondene despre căţei, in ciao puppy ar aparea vesnic numai pechinezi pe coperta.

ii vad exclusiv destinati unei vieţi stridente, mici si fara rost. coane chiriţe printre alţi câini. oricând cu nasul la 2 etaje mai sus decat le permite silueta precara, in timp ce fac avansuri pestriţe unor câini care, pentru oricare alt privitor, nu sunt de talia lor.

scandalagii, mahalagii, paraziţi ai vieţii la bloc. yuck!

* poza e de pe getty

sarbatoarea ţapului

*
cartea lui Llosa pe care o citesc in reprize separate de cateva luni incoace e din aceeasi familie cu filmul pe care l-am vazut aseara. lost city. un film ras-plans despre havana, muzica, familie si dictatori. si pentru ca e un lucru care mi-a placut foarte tare, prefer sa nu-l expun intru disecare ci sa mi-l pastrez egoist, mie… in schimb, simt nevoia acuta de a ma debarasa de toate mizeriile acumulate aseara la hollywood multiplex din bucuresti mall. unde merg constant, pentru ca imi place sa stau comod cand ma uit la un film, nu sa-mi trosneasca scaunul sub mine si sa-mi agatz toate hainele in cuiele iesite din vreun scaun, disperate si ele dupa o mica atentie.

si pentru a-mi satisface nevoia imperialista de confort, trebuie sa suport menajeria. si custile unde duhnesc in voie papusi barbie confectionate din piele de crocodil, pentru care viata-n plastic e fantastic, si rinoceri ingreunati de aur care valoreaza mai mult decat ei insisi.

cu ocazia asta mi-am amintit ca’mi pusesem semn in carte la un pasaj de-un feminism simplist, dar care mi se pare subtil potrivit zilei de ieri.

Privirile acelea. Asteapta un moment ca sa poata traversa si-si repeta in gand, ca si ieri, ca si alaltaieri, ca a ajuns pe pamant dominican. La New York nimeni nu se mai uita dupa femei cu neobrazarea asta. Masurand-o, cantarind-o din priviri, calculand cata carne e in fiecare ţâţă si coapsa a ei, cate fire de par are pubisul ei si cat de rotunda ii e fesa. Inchide ochii, prada unei usoare ameteli. La New York, nici macar latino-americanii, dominicanii, columbienii, guatemalezii, nu se mai holbeaza asa. Au invatat sa se abtina, intelegand ca nu trebuie sa se uite la femei cum se uita cainii la căţele, caii la iepe si porcii la scroafe.

* poza e de pe getty

supergirl c’est moi

*

asa gandesc despre ele toate doamnele [sau nu] pe care le cunosc. de fiecare data cand asculta cantecul asta, murmura cel putin un vers, ca pentru ele sau ca pentru toata lumea din jur. versul favorit e si cel mai usor de retzinut: but i’m a supergirl, and supergirls don’t cry…

nu e niciun mister aici. totul tine de un fel de marketing personal. si de pozitionare. daca prin 2000-2001, cand era cantecul asta la moda, aveai pe cineva in viata ta, aveai mare grija sa-i repeti cat iti place si cat te emotioneaza la corazon cantecul asta, i-l fredonai de cateva ori in cateva ocazii cand erati impreuna si gata! asocierea era ca si facuta. erai supergirla lui.
de-atunci, vremurile supergirl au trecut iar acum nu mai ai nicio sansa sa te impui cu refrenul asta in fatza nimanui. pentru ca fresh meat-urile din viata ta isi cara propriile bagaje sub incuietorile carora se conserva la naftalina supergirlele de odinioara.

nu putem decat sa ne resemnam la gandul ca orice norocoasa este unica supergirl din viata cuiva. si sa trecem la nivelul urmator.

wonderwoman, anyone?

* poza e de pe getty

in dulcele stil clasic

*

daca ma intalneai acum mai multa vreme, m-ai fi gasit muscand si amushinand orice noutate care’mi iesea in cale. orice avea parfum de art nouveau era pentru scrintin.

in schimb, acum am intrat in zodia vintage. buh-bye shiny and new. au revoir la toate virginie-urile despentes, la toate baise-moi-urile scandalizatoare, la revedere viande-uri, adio randuri care scuipa sange si bagau-uri insalubre. un pic de cloramina si-am revenit la crinolina originara [drept raspuns la "ou est la scrintin d'antan?"]

starea de acum?

luxe, calme et volupte. si sensibil mai multe fuste.

* poza e de pe getty