lucruri care trec

 *

zilele astea, prin preajmă, se dărâmă o fabrică şi se face loc unui (alt) mall. dacă s-ar fi dinamitat clădirea, ar fi fost totul curat şi antiseptic, ca într-un kill bill în care sângele ţâşneşte amuzat din capetele tăiate pripit. în schimb, clădirea asta are parte de o moarte lungă şi chinuitoare. nu i s-a tăiat jugulara, ci a fost împuşcată în stomac. iar acum dă să moară lent şi cu multă audienţă, meritându-mi compătimirea.

altfel, nu am compătimit niciodată obiectele sau oamenii de unică folosinţă. deşi scurtă, life in plastic is fantastic, vorba cântecului. totuşi, cum te desparţi de obiectele de care te foloseşti mai mult de o singură dată sau doar o singură dată, dar intens? cum îţi descoşi rochia de mireasă, la ce temperatură topeşti ceara nearsă a lumânărilor de pe tort? unde se duc pungile carrefour după ce ai cărat mâncare cu ele şi după ce le-ai umplut cu gunoi menajer? unde emigrează oamenii peste care dăm foaia? unde au zburat păsările dodo?

suntem de fapt un cimitir cu program non-stop.

* poza cu cimitirul din centrul oraşului e luată de pe sleepcity (cimitirul e în nagasaki)