insuportabila uşurătate

*

însemnare pusă aici ca să nu uit ce s-a întâmplat ieri.

aseară am fost la film la studio. am văzut la môme, un film despre viaţa lui edith piaf. sala era plină până la refuz, ciorchini ciorchini de doamne şi domniţe venite să-şi trăiască la vie en rose de 8 martie.

au fost două ore şi jumătate inexplicabil de emoţionale şi vrând nevrând emoţionante. din rândul din spate unde am stat, am văzut multe persoane ştergându-şi ochii. am auzit persoane care-şi trăgeau nasul. am remarcat, mai aproape de mine, persoane care înghiţeau în sec, pentru ca nu cumva să izbucnească în plâns. când filmul s-a terminat, luminile nu s-au grăbit să se reaprindă. şi când au făcut-o, au dezvelit o privelişte pe care nu mi-o pot explica în întregime: multe femei cu ochii plânşi, cu resturi de şerveţele de hârtie rămase pe faţă, curioase să vadă dacă au fost singurele care s-au lăsat pradă momentului.

iată că am trăit-o şi pe-asta.

* poza e de pe site-ul oficial al filmului, adică de aici