*
de fiecare dată când cineva se întoarce dintr-o vacanţă, următoarea discuţie după cea despre “ce mi-ai adus?” e cea în care eşti silit să le arăţi pozele. pozele sunt proba ultimă că da, lucrurile sunt conform poveştilor cu care te-ai întors de acolo, că nu spui prostii, că ai bifat generalele puncte turistice, că ai fost acolo cu adevărat.
am plecat la roma cu suficientă muniţie să-mi ajungă să fac toate pozele din lume: aparatul, mai multe carduri de memorie, mai multe acumulatoare, filtrul de protecţie uv nu a fost nici el uitat acasă. şi când colo, ce să vezi?
am venit acasă cu aproape zero poze. după o zi două de pozat, m-am epuizat. pentru că imediat ce ţăcăneam să fac o poză, imediat în jurul meu lucrurile se puneau pe bocit şi îmi reproşau printre sughiţuri de ce nu le pozez şi pe ele. imediat ce făceam o poză, mai vedeam în jurul meu alte câteva mii de subiecte de poză îngrămădite, sfidându-mă să le pozez şi pe ele.
nu poţi să faci poze la roma. pentru că ar trebui să faci poze la tot. şi ar trebui să faci poze tot timpul. aşa că mai bine pleci cu extra retine, nări, plămâni… ca să-ţi aduci aminte tot ce ai trăit şi-ai văzut şi-ai amuşinat şi ai inspirat până jos fără să ai nevoie de intermediul unui obiectiv.
nu am poze, dar m-am întors mai multă decât am plecat.
* şi tot pentru că nu am făcut poze, am pus aici un ceva care mi-a plăcut, de pe deviant
