de post
*
Bunătăţi există nenumărate. Sunt prăjiturile cu multe straturi, din care furi colţurile şi de-abia după aceea mănânci tacticos miezul, de faţă cu toată lumea. Este pizza cu flori de zucchini şi file de anchois, mâncată sub briza nocturnă de la Roma. Sunt cărnurile deşănţate şi înmiresmate, făcute la cuptor sau învârtite la proţap sub sucul multor lămâi. Există croissantul de dimineaţă, care-ţi unge degetele cu aromă de unt, în timp ce aduni cu linguriţa spuma cremoasă şi aurie a unui espresso perfect. Mai sunt bezele retardate şi minunate, mai sunt acadelele cu lemn dulce. Mai sunt şi gauffrele calde, pe care lipeşti cu miere câteva bucăţele de fructe proaspete. Mai este şi roşia inimă-de-bou, pe care trebuie doar s-o culegi din grădină şi să-i laşi sucul să-ţi curgă pe bărbie imediat ce i-ai muşcat moţul. Şi câte şi mai câte!
Da, bunătăţile te fac să crezi că fiecare minut e un festin delirant, cum am văzut în I Served the King of England. Dar după un regim extensiv de bunătăţi, în care doar gândul la ospăţ îţi şi rotunjeşte pomeţii, plaga postului e aiuritoare. Nu simţi că se mai cade să-ţi faci stomacul bureţel compus din pâine şi apă. Dai în crize biliare, dacă brusc nu ai parte decât de răbdări prăjite. Şi visezi degeaba la câini cu covrigi în coadă, aşa cum silabiseai tu de mică dintr-o carte desuetă scrisă de Ana Blandiana. De fapt, coaja de pâine te râcâie pe gât, odată ce te-ai obişnuit cu gustul desfrâului.
Tranziţia la pâine-cu-apă e grea, iar fanteziile cu jambon, de-a dreptul halucinante.
* Maimuţa dezolată e de aici
